storage/upload/1/2025_11_1762451878_30.jpg

OLÉ, TORERO! – spre tărâmul toreadorilor cu tenorul Ştefan von Korch şi Oana Maria Şerban

24 Aprilie 2026 ora 19.00

Teatrul "Constantin Tanase" - Sala Savoy

 

Pe 24 aprilie tenorul gazdă al stagiunii Musical Extravaganza, Ştefan von Korch, invită publicul la concertul, „Olé Torrero" - o frenezie muzicală plină de culoare, pasiune și ritmuri inspirate din însoritul târâm al toreadorilor.  Vocea sclipitoare a solistului, şi timbrul luminos al sopranei Oana Maria Șerban vor intra într-un dialog artistic de o intensitate magnetică şi vor purta publicul o incursiune în care fiecare piesă devine o poveste despre iubire, destin și libertate.

Tenorul Ştefan von Korch detaliază: «concertul „Ole Torero" poartă publicul într-un periplu sonor prin Spania şi dincolo de ea: de la patosul zarzuelei – cântecul  iberic tradițional până la acordurile înflăcărate ale operei Carmen de Bizet, spectatorii vor trăi şi vor cunoaşte iubirea, trădarea, gelozia şi melancolia, într-un concert în care faţetele temperamentului iberic sunt dezvăluite prin muzică.»

La fel ca toate concertele din stagiunea „Musical Extravaganza,"„Ole Torero" este o călătorie pe portativ, în care sufletul tresaltă și trăirea devine artă.

DESPRE SOLIŞTI

** Ştefan von Korch – Tenor, solist gazdă  **

Tenorul Ştefan von Korch este lunar apreciat de public în postura de solist-gazdă şi coordonator artistic al stagiunii Musical Extravaganza, proiect de pionierat cultural derulat în capitală, cu extensii şi pe scenele din Braşov, Piteşti, Sibiu şi Craiova. 

Cu o prezenţă dinamică în viaţa culturală naţională şi nu numai, Ştefan von Korch a performat în 2025 în  America Centrală, în concertele  de mare tradiţie "Los Tres Tenores, " a debutat la Ateneul Român în "Concert la Curtea Imperială," a interpretat partitura sa semnătură din Carmina Burana la Filarmoniciile din Cluj-Napoca, Arad şi Târgu-Mureş şi a fost aplaudat la Opera Naţională din Iaşi în „Văduva veselă 2.0," în regia lui Andrei Şerban.

Este vocea inconfundabilă  pentru linia de tenor din Carmina  Burana – un pasaj aflat la limita capacităţilor vocii masculine, prin a cărui interpretare navighează cu o usurinţă debordantă. Graţie manierei de interpretare  acestei lucrări a fost invitat în peste 40 de spectacole de Carmina Burana, în  Filarmonicile şi Instituţiile de cultură din ţară, dar şi peste hotare, în 2024 revenindu-i onoarea de deschide Festivalul Palermo Classica în această lucrare, cu o apariţie aclamată în presa din peninsula şi din România deopotrivă.

Numele său se leagă şi de peste 15 spectacole la Opera Naţională din Bucureşti unde a fost de-a lungul vremii invitat în „Bărbierul din Sevilla,, „Elixirul Dragostei" şi „Falstaff," dar şi de premiera naţională a operei "I Puritani," de Vicenzo Belinni, una din cele mai înalte partituri scrise pentru voce masculină.

Anul 2024 l-a încheiat cu apariţii de marcă la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian,  la  Sala Palatului şi la Filarmonicile din Târgu-Mureş şi Timişoara. 

În anul 2023 a fost singurul solist român din turneul China Tour 2023, alături de Orchestra Reino de Aragon din Spania.

A bucurat publicul cu vocea sa în 3 premiere naţionale: "I Puritani" şi "La Sonnambula," ambele de Vicenzo Bellini, lucrarea vocal-simfonică "Messa di Gloria" de Rossini, dar şi în premiera europeană "Traiano in Dacia."

 În decursul vremii a interpret al rolurile specifice vocii lui din foarte cunoscutele opere: "Rigoletto", "Bărbierul din Sevilla", "Elixirul Dragostei", "Don Pasquale", pe scenele Operelor din Bucureşti, Cluj şi Iaşi şi este o prezenţă constantă pe scenele filarmonicilor naţionale, "Requiemul" de Mozart, „Oratoriul de Crăciun" de Bach şi „Longesangt" de Mendelssohn.

Pe plan internaţional a concertat la Metropolitan Concert Hall Tokyo, Zhuhai Opera House, Nanjing Poly Grand Theatre şi Chongqing Grand Theatre, Opera Kaiserslautern Germania, Teatro Verdi Padua Italia, Sala de concerte a Academiei de Muzica Zurich, Teatrul National Bratislava.

Oana Maria Şerban – ** Soprană **

Cu un zâmbet cald și o voce care îmbină sensibilitatea cu forța, Oana Șerban cucerește scenele din țară și din străinătate. Timbrul ei aparte are puterea de a transforma fiecare piesă într-o poveste și fiecare notă într-o emoție. De la energia rolurilor de operă, la delicatețea pop-operei și bucuria musicalului, Oana trăiește fiecare apariție pe scenă ca pe o întâlnire cu publicul de suflet.

În anul curent soprana Oana Maria Şerban a fost „Elle" – unicul personaj din „Frumosul indiferent" şi „Vocea umană," pe scena Teatrului Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian," a interpretat personajul Miss Honey în „Matilda," musicalul Operei Comice pentru Copii premiat în Gala UNITER  şi a dubutat în rolul Rosina din „Barbierul din Sevilla" de Rossini, producţie a Operei Naţionale din Bucureşti. 

 Anul trecut, talentata soprană de coloratură a cântat în Grădinile Palatului Versailles, cu ocazia deschiderii Jocurilor Olimpice de la Paris, a performat la Musikverein din Viena  în rolul Dochiţa din Opereta „Crai nou", alături de Opera Naţională din Bucureşti şi a debutat la Opera Națională din București în 2023  în rolurile Olympia din opera Povestirile lui Hoffmann, de J.Offenbach, Gilda din opera Rigoletto de Giuseppe Verdi, si cel mai recent Susanna, din opera Nunta lui Figaro de Wolfgang Amadeus Mozart. Este eroina favorită a celor mici în roluri memorabile pe scena Operei Comice pentru copii, unde a fost, printre altele, Rosina din opera Bărbierul din Sevilla, Clorinda din opera Cenușăreasa, ambele de Gioachino Rossini, Norina din opera Don Pasquale și Adina, din opera Elixirul dragostei, de Gaetano Donizetti.  

Despre stagiunea Musical Extravaganza

Concertele au menirea de a oferi publicului bucuria întâlnirii cu nume reprezentative ale scenei lirice, într-un cadru mai restrâns, ce oferă o perspectivă diferită asupra actului artistic faţă de cea de pe impozanta scenă a operei, dar şi de a apropia genul clasic de publicul de toate vârstele.  Spectatorii sunt invitaţi să îşi admire soliştii preferaţi într-o atmosferă selectă, completată de un acompaniament de cameră, ce pune în valoare interpreţii într-o lumină caldă şi personală.

Prima stagiune Musical Extravaganza, derulată sub îndrumarea artistică a tenorului Ştefan von Korch, a inclus peste 10 concerte de succes, in care au încântat publicul, împreună cu solistul amfitrion: soprana Cristina Maria Oltean, soprana Daniela Bucşan, tenorul Alin Stoica,  baritonii Adrian Mărcan, Lucian Petrean şi Fang Shuang, pianistul Alexandru Burcă, acordeonistul Emy Drăgoi, pianista Bogdana Cocîrlea,  şi Orchestra Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian – în formula de salon.

Citeste mai mult...
VIP - Earlybird (299 redus de la 499 lei) - 299,00 lei
Acces spectacol - Earlybird (149 redus de la 299 lei) - 149,00 lei
Reducere Elevi/Studenti/Pensionari - 99,00 lei
Locurile gri sunt ocupate.
Locatie
Calea Victoriei Nr.33
OLÉ, TORERO! – spre tărâmul toreadorilor cu tenorul Ştefan von Korch şi Oana Maria Şerban, 24 aprilie 2026 - 19:00
Teatrul Constantin Tanase - Sala Savoy, Bucuresti
Se incarca planul salii...
Nu ati gasit ceva ce va place?
Contactati-ne, suntem aici!
Sunati-ne sau trimiteti-ne un e-mail
office@startickets.ro
0726231802
Newsletter
Introduceti adresa de e-mail

Abonare la newsletter

Abonati-va la newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu ultimele evenimente si noutati. Va trebui sa va confirmati adresa de e-mail si va puteti dezabona oricand doriti.
StarTickets.ro
Startickets.ro
Registrul Comertului: J2023001019236
CUI: 31112535
L-V, 09:00-18:00
office@startickets.ro
0726231802

© 2025 www.startickets.ro.
Toate drepturile rezervate.